Activele Fondului de Pensii Private au crescut cu 11% fata de anul precedent

Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au focalizat într-un procent de 89% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB, se menţionează într-un raport al ASF.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 60,065 miliarde de lei, respectiv 62,79%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 20,847 miliarde de lei (21,79%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 7,668 miliarde de lei (8,02% din total active).

Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,946 milioane de participanţi.

În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.