Cumnatul lui Geoană a fost dat în urmărire de Poliţia Română dupa ce a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare

Mircea Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost dat în urmărire de Poliţia Română, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi dus în penitenciar, unde trebuie să execute o condamnare de şase ani închisoare pentru corupţie.

Potrivit site-ului Poliţiei Române, la rubrica ‘persoane urmărite’, Mircea Ionuţ Costea, în vârstă de 63 de ani, are domiciliul în Sectorul 1 al Capitalei, iar pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii.

El este fratele soţiei lui Mircea Geoană, ocupând la un moment dat funcţia de director al Eximbank.

Tot vineri, potrivit unor surse judiciare, fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, condamnat în acelaşi dosar la 7 ani şi 4 luni închisoare, s-a predat la Secţia 6 de Poliţie şi urmează să fie dus la penitenciar.

Acuzaţiile în dosarul în care au fost condamnaţi cei doi se referă la atribuirea unui contract de reabilitare a tronsonului de cale ferată Bucureşti – Constanţa către un consorţiu de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka. În schimbul atribuirii contractului, oficialii români implicaţi în acest caz au cerut mită 20 milioane de euro

Advertisement