Staţiunea Sinaia este afectată, vineri seară, de o pană totală de electricitate, în condiţiile în care zona montană se află sub Cod portocaliu de ninsoare.
Conform datelor comunicate de Primăria Sinaia, activitatea spitalului din oraş nu este afectată, unitatea dispunând de generatoare.
„Echipele Electrica se află pe teren şi caută defecţiunea care este la una dintre magistrale”, precizează sursa citată.
La ora 16,00, în judeţ mai erau 6.584 de consumatori fără electricitate din cauza vremii. Pe lista transmisă la acel moment de către Electrica nu figura staţiunea Sinaia.
Situaţia raportată la ora 14,00 arăta că 32.577 de consumatori nu au electricitate.