Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, membrii grupării sunt suspectaţi de comiterea infracţiunilor de delapidare, înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi instigare la fals intelectual, colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, care poate provoca o daună semnificativă calităţii aerului, calităţii solului sau calităţii apei ori animalelor sau plantelor, deturnarea licitaţiilor publice şi îngroparea deşeurilor.
„În cauză s-a reţinut că, pe raza judeţului Argeş, a acţionat un grup infracţional organizat constituit, consolidat şi structurat în ultimii 10 ani, specializat pe segmentul managementului deşeurilor nepericuloase (colectare, transport, depozitare, sortare, tratare şi reciclare”, se arată în comunicat.
Din cercetări a reieşit că scopul constituirii grupului infracţional organizat a fost de a obţine avantaje financiare necuvenite, prin menţinerea monopolului şi controlului asupra circuitelor financiare şi funcţionale asociate procesului de salubrizare la nivelul judeţului Argeş şi prin delapidarea bugetelor locale şi naţionale.
„Prin raportarea ca fiind reciclate către organizaţiile pentru transferul responsabilităţii a unor cantităţi cât mai mari de deşeuri, pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale asumate faţă de producătorii de deşeuri (cantităţi ce nu au existat în realitate şi care au fost facturate în mod fictiv ca fiind vândute/predate către diverşi reciclatori/colectori), a fost creat un prejudiciu Administraţiei Fondului pentru Mediu, reprezentând contribuţia ce ar fi trebuit achitată de către OIREP-uri pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile”, precizează reprezentanţii DIICOT.
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Piteşti, BCCO Bucureşti, BCCO Craiova, BCCO Vrancea, SCCO Vâlcea, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, precum şi al Gărzii Naţionale de Mediu şi Institutul Geologic al României. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.