ALINA SORESCU, MARCEL PAVEL, PAULA SELING ȘI VLAD MIRIȚĂ, DOAR CÂȚIVA DINTRE ARTIȘTII CARE VOR CÂNTA PE SCENA ATENEULUI ROMÂN, ÎN CONCERTUL CARITABIL PASCAL

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, care comemorează Învierea lui Iisus Hristos va fi marcată în acest an printr-un eveniment muzical caritabil de înaltă ținută, menit să aducă lumină, bucurie și alinare în sufletele copiilor aflați în suferință, ce va avea loc în data de 11 aprilie, la Sala Mare a Ateneului Român, de la ora 19:00.

Artiști de notorietate ai scenei muzicale românești alături de unul dintre cei mai apreciați dirijori internaționali au subscris unui nou proiect caritabil inițiat de Alina Sorescu, sub egida Fundației Ringier România, pentru a le oferi melomanilor privilegiul de a se bucura de un periplu muzical înălțător, plin de emoție și sensibilitate, în ton cu specificul sărbătorilor Pascale.

Din unica dorință de a împărtăși bucurie, Alina Sorescu, Marcel Pavel, Paula Seling, soprana Silvia Micu și tenorul Vlad Miriță vor concerta pe scena Ateneului Român alături de Corul Armonia, în acompaniamentul Orchestrei Simfonice Valahia, sub conducerea unuia dintre cei mai apreciați dirijori și aranjori internaționali, maestrul Matthew Freeman, deținător al numeroase discuri de platină și aur, actualmente dirijor al celebrei BBC Orchestra.

Programul muzical al serii va cuprinde partituri celebre, arii de operă, melodii pop, prelucrate și orchestrate, interpretări pop-opera dar și cântece cu temă religioasă menite să introducă publicul în atmosfera celei mai mari sărbători creștine, sărbătoarea Paștelui.

Biletele vor fi puse în vânzare miercuri, 1 martie și vor putea fi achiziționate online de pe Iabilet.ro și din rețeaua magazinelor partenere, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc.Fondurile rezultate în urma vânzării biletelor vor fi direcționate către programul de ajutorare a copiilor, derulat de Fundația Ringier România.