O femeie de 44 de ani a ajuns la spital intoxicata cu fum in urma unui incendiu izbucnit intr-un apartament din municipiul Pitesti

Un incendiu a izbucnit, duminică seara, într-un apartament aflat la parterul unui bloc din municipiul Piteşti, o femeie fiind intoxicată cu fum, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

Femeia în vârstă de 44 de ani a fost găsită de pompieri într-una dintre camere. Ea prezenta funcţii vitale şi a fost transportată la spital cu o ambulanţă SMURD.

„Casa scării era inundată cu fum şi s-au luat măsuri de ventilare a acesteia, ulterior evacuând cinci persoane din trei apartamente unde pătrunsese fumul”, au precizat reprezentanţii ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, cauza probabilă a incendiului este de natură electrică.