Percheziţii în municipiul Bucureşti şi în alte cinci judeţe la o grupare infracţională specializată în traficul de droguri către elevi şi studenţi

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, luni, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate au pus în aplicare 17 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi judeţelor Brăila, Ilfov, Galaţi, Mureş şi Dâmboviţa, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive.

„În cauză s-a reţinut că în anul 2022 s-a constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat mai multe persoane, în scopul intermedierii legăturii între dealeri de droguri şi consumatori, inclusiv minori, prin intermediul unei aplicaţii criptate de comunicare, platformă ce înregistrează în prezent aproximativ 11.000 de membri activi, în România. Distribuţia drogurilor ar fost îndreptată, cu predilecţie, spre consumatori tineri, din categoria elevilor şi studenţilor, sub protecţia anonimatului”, precizează anchetatorii.

Procurorii explică faptul că gruparea ar fi fost structurată pe paliere şi nivele de acces şi ar fi asigurat distribuţia de droguri de risc şi de mare risc, la nivel naţional, în majoritatea marilor oraşe.

Ca mod de operare, spun anchetatorii, clienţii, utilizatori ai unor terminale mobile, contactau distribuitorii pe această platformă, iar apoi, în urma negocierilor directe, erau îndrumaţi către cel mai apropiat dealer local, în funcţie de localitate, tipul de drog solicitat şi alte criterii stabilite la momentul interacţiunii.

„Distribuitorii îşi promovau ofertele de droguri pe această platformă şi astfel se împărţeau zonele de distribuţie, în scopul acaparării a cât mai mulţi clienţi. Administratorul platformei modera discuţiile şi selecta componenţa membrilor grupului. Platforma de comunicare avea capabilitatea de a genera în jur de 40.000 – 50.000 de mesaje zilnic, majoritatea fiind legate despre modalităţile de distribuţie a drogurilor, consum, zone de distribuţie, dar şi despre efectele drogurilor”, menţionează DIICOT.

În urma percheziţiilor, care au vizat în principal dealerii, sursa citată arată că au fost identificate şi ridicate sumele de 17.500 de lei, 110 dolari şi 100 de euro, cantitatea de 3,5 kilograme de canabis, 20 de telefoane mobile, 2 cartuşe de 9 mm, 20 de grame de substanţă pulverulentă de culoare albă (NSP), 228 de comprimate de ecstasy şi 48 de timbre LSD, drogurile identificate având ca destinaţie în special comercializarea stradală.

La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost conduse pentru audieri 15 persoane.