Fluieraturi si huiduieli la adresa lui Marcel Ciolacu la Iasi

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a fost huiduit în timpul discursului din Piaţa Unirii de persoane care luau parte la celebrarea Unirii Principatelor Române.

„Eu chiar vă iubesc”, a spus Marcel Ciolacu atunci când au început să se audă fluierături şi huiduieli din mulţimea adunată în Piaţa Unirii din Iaşi.

„În urmă cu 164 de ani, românii, popor şi conducători, au scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român, o istorie marcată de multe momente dificile, o istorie de-a lungul căreia, de fiecare dată, am demonstrat că doar uniţi putem depăşi orice obstacole. Doar împreună putem crea un viitor mai bun”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liderul PSD a reamintit că acum 164 de ani, apropierea culturală şi economică puternică între cele două principate a dus la unitate.

„Atunci, în 1859, unitate nu a însemnat ca doar poporul să fie unit. Unitate a fost şi între conducători, personalităţi puternice cu viziuni proprii şi convingeri diferite au reuşit să se unească într-un scop comun: Unirea Moldovei cu Ţara Românească”, a mai spus Marcel Ciolacu în discursul său.