În data de 20 februarie a.c., în jurul orei 05.20, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti au descoperit, pe direcţia localităţii de frontieră Ţuţora, două persoane de sex masculin, care nu-și justificau prezența în zonă. Cei doi aveau asupra lor un permis de şedere temporară (protecţie subsidiară) şi un paşaport cu însemnele autorităţilor din Palestina.
Deoarece bărbaţii nu erau vorbitori de limba română și cetăţeanul palestinian nu deținea documente prin care să poată proba intrarea legală în România, au fost conduşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor.
Au fost informate în cel mai scurt timp autorităţile de frontieră ale statului vecin şi cercetările în cauză au fost efectuate în comun.
În urma verificărilor şi a cercetărilor efectuate cu câinele de urmă, polițiștii de frontieră au stabilit că acesta a traversat râul Prut cu ajutorul unei saltele pneumatice, pe direcţia localităţii Ţuţora, încercând să intre ilegal în România, cu intenţia de a ajunge într-o ţară din vestul Europei, în vederea practicării profesiei de stomatolog.
Totodată, în urma investigaţiilor, s-a mai stabilit că tânărul urma să fie sprijinit în acţiunea ilegală de cetăţeanul sudanez, în vârstă de 34 ani, aflat în procedură de obţinere a unei forme de protecţie din partea statului Român.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
În baza Acordului de Readmisie, cetăţeanul palestinian depistat în trecere ilegală a fost preluat de către autorităţile de frontieră din R. Moldova în vederea continuării cercetărilor.
Autorităţile de frontieră din cele două state vor colabora în și viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.