O femeie a ajuns in stare grava la Spitalul „Sf.Spiridon” dupa ce iubitul a stropit-o cu benzina si i-a dat foc

Gest șocant al unui bărbat din județul Galați, care și-a stropit iubita cu benzină, în timp ce dormea și i-a dat foc. Femeia a ajuns cu răni grave la spital, iar incendiatorul a fost arestat. 

Toată grozăvenia a avut loc miercuri, 12 iulie 2023, în localitatea Corod, din județul Galați. Aflat sub influența alcoolului, un bărbat și-a stropit iubita cu benzină, în timp ce dormea și i-a dat foc.  

Femeia a suferit arsuri grave pe față, piept, spate, mâini și picioare. Speriată, aceasta a plecat într-o altă localitate, aflată la câțiva kilometri, unde s-a refugiat în locuința fostului partener. Nu a mers la spital și nici nu a anunțat Poliția. 

După două zile de la incident, femeia a început să se simtă rău și a mers la spitalul din Tecuci. Medicii au anunțat Poliția, care a început o anchetă în caz. 

Deoarece starea femeii era tot mai gravă, având arsuri de gradele 2, 3 și 4 pe 40% din suprafața corpului, medicii au decis să fie transferată la Spitalul Județean de Urgență din Galați. Ulterior, a fost transferată la Iași, într-o secție specializată pentru arși. 

Incendiatorul a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de tentativă de omor calificat. Sâmbătă, 15 iulie 2023,  incendiatorul a fost arestat preventiv pentru 30 zile.