Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a participat la evenimentele dedicate celebrării a 164 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, ocazie cu care a afirmat că prezenţa la manifestări nu este „pentru a ne vedea la televizor”, ci este recunoştinţă pentru cei care au înfăptuit Unirea.
În prima parte a discursului edilului ieşean s-au auzit vociferări din mulţimea adunată în Piaţa Unirii din Iaşi.
„N-am venit aici pentru noi sau pentru a ne vedea la televizor sau în altă parte, ci am venit aici pentru recunoştinţa pe care le-o purtăm celor care au făcut Unirea Principatelor Române”, a spus el.
Primarul Iaşiului a subliniat că o ţară puternică se clădeşte în unitate.
„În unitate de gândire şi în unitate de voinţă. Un conducător puternic este cel care leagă poporul şi îl adună în jurul idealurilor sale, fie el om politic sau alt demnitar. Atunci când aţi venit, sunt convins că aţi venit cu gânduri de unire, pentru a face o ţară mai puternică, iar cei care vă dezbină nu vor binele acestei naţiuni”, a mai afirmat primarul Mihai Chirica.
Acesta a evidenţiat că trebuie să învăţăm din lecţia pe care ne-au lăsat-o înaintaşii noştri în urmă cu 164 de ani în urmă.
„Oamenii politici de atunci ne-au unit, nu ne-au dezbinat. Ne-au lăsat lucruri bune, nu rele. Ne-au clădit cu adevăruri, nu cu minciuni. Ne-au adus la aceeaşi masă şi n-au împărţit-o între interes politice. Dacă nu v-au spus acest lucru, înseamnă că v-au minţit, v-au folosit şi vă folosesc pentru interesul lor, pentru binele lor personal, pentru funcţia lor şi pentru viitorul lor personal şi al familiilor lor. Dacă veniţi la Iaşi, veniţi cu drag, pentru ţară. Veniţi să o iubiţi, veniţi să o cinstiţi, veniţi să vă închinaţi la cei care au făurit România asta puternică”, a declarat primarul Mihai Chirica.