Astăzi, 20 februarie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, s-a desfășurat în cadrul ședinței lunare administrative a Protopopiatului Iași 2 o activitate de formare și informare a preoților cu privire la modalitățile ce trebuie puse în practică în vederea protecției mediului înconjurător.
În cadrul acestei activități, ce are la bază „Protocolul de prevenire” încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Garda de Mediu/Comisariatul județean Iași, au fost prezenți domnul Comisar Șef Gheorghe Bacușcă din partea Gărzii de Mediu Iași, doamna Galea Temneanu, Director al Agenției pentru Protecția Mediului, doamna inspector Dumitrița Picioruș din cadrul APM Iași, alături Pr. Marius Burghelea, directorul departamentului S.S.M./P.S.I.-S.U./G.D.P.R, al Arhiepiscopiei Iașilor, Pr. Protopop Mariu Daniel Profir, al Protopopiatului Iași I, respectiv preoții din cadrul acestui Protopopiat.
Discuțiile au fost interactive, părinții prezenți la ședință, manifestând un real interes în dobândirea de noi cunoștințe cu privire la managementului gestionării deșeurilor.