Opera Națională Română din Iași va puncta într-un mod special aniversarea a 67 de ani de la primul spectacol jucat pe scena teatrului liric ieșean.
Pe 3 noiembrie, Opera Iași propune publicului „Tosca”, de Giacomo Puccini, același titlu cu care, în 1956, a plecat la drum instituția amintită. Reprezentația va putea fi urmărită și pe 4 noiembrie, cu o altă distribuție.
„Deși Opera Iași a luat ființă pe 1 ianuarie 1956, ziua de 3 noiembrie, când a avut loc primul spectacol, este cea pe care întreg colectivul o sărbătorește, cu mândrie, an de an. În semn de recunoștință pentru marii artiști care au pus solidele baze ale instituției, fără de care nu se putea clădi nimic durabil, iar Opera Iași nu putea ajunge respectatul nume de astăzi, vom prezenta aceeași operă cu care a început gloriosul drum al instituției, „Tosca”, de Giacomo Puccini. Sunt convins că atât spectacolul de pe 3, cât și cel de pe 4, vor fi reușite depline, care vor rămâne pagini de referință în istoria noastră” a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu.
Biletele de intrare la evenimentele amintite și la celelalte reprezentații ale lunii noiembrie pot fi cumpărate de pe site-ul operaiasi.ro și de la Agenția Operei, care este situată în foaierul instituției.