Sute de soferi au „suflat in fiola” in cadrul unei actiuni a politistilor de la Biroul Rutier

La data de 03 martie 2024, în intervalul orar 07:00-09:00, 18:00-21:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și desfășurat o acțiune, pe raza municipiului Iași, pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au efectuat 235 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 17 sancţiuni contravenționale, dintre care 5 pentru conducere sub influența alcoolului, iar 12 pentru alte abateri, în valoare de 12.540 de lei.

Au fost reţinute cinci permise de conducere pentru conducere sub influența alcoolului și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

Spre exemplu, un bărbat de 40 de ani, din județul Iaşi, a condus autoturismul pe DN28, în localitatea Tomești, având o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.