Un barbat de 34 de ani a incercat sa ii pacaleasca pe politistii de frontiera dupa ce a fost prins la volan fara a avea permis

În data de 26 iunie a.c., în jurul orei 03.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut – I.T.P.F. Iaşi, a oprit pentru control, pe raza localităţii Păltiniș, județul Botoșani, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetăţean român, în vârstă de 34 ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a declarat că nu are asupra sa permisul de conducere, despre care a afirmat că este emis de autorităţile din Italia.

În urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.