Un copil abuzat de tată și fugărit de acasă a fost găsit de către polițiștii din Holboca

Un copil dintr-o familie cu 12 copii în total a fost bătut și fugărit de acasă de către tată. Acesta a avut noroc și nu i s-au mai întâmplat și alte nenorociri pe lângă drama pe care deja o trăia in așa numita familie, fiind găsit de către polițiștii din Holboca.

“După îndelungi căutări, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, l-am reperat pe raza comunei Holboca pe minorul H.J.P care era în vagabondaj, era abuzat de părinți, nefiind primit acasă unde mai avea 11 frați. Acesta a fost internat la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași”, au anuntat reprezentanţii Poliţiei Locale Holboca.