Un sofer ucrainean a incercat sa iasa din Romania cu o asigurare falsa

În data de 20 martie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați Rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din România, un cetățean al Republicii Ucraina, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o remorcă, ambele înmatriculate în aceeași țară, anterior menționată.

La solicitarea colegilor noștri, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a prezentat la control pentru ansamblul rutier condus, polițele de asigurare internațională tip carte verde, emise de o societate de asigurări din Ucraina, documente care la o primă vizualizare au ridicat suspiciuni în privința autenticității. Acestea au fost trimise pentru o inspecție amănunțită în linia a doua de control, unde s-a constatat că ambele polițe de asigurare prezentau urme de modificări de text la data expirării valabilității.

Conducătorul automarfarului a declarat că a acționat mecanic asupra documentelor, pe timpul staționării în așteptarea controlului de frontieră,  deoarece acestea expiraseră în data de 19.03.2023, iar angajatorul nu a efectuat demersurile necesare prelungirii acestora în timp util, fiind nevoit să mai aștepte cel puțin o zi pentru a intra în legalitate. A preferat să modifice la luna de expirare cifra 3, realizând mecanic cifra 8 și a sperat că polițistii de frontieră nu vor sesiza.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.