Din primele informații, conducătorul unui autoturism care se deplasa între localitățile Sângeorz-Băi și Poiana Ilvei, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării patru victime de sex masculin, cu politraumatisme.
După stabilizare, cei patru bărbați au fost evacuați cu două echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ Bistrița Năsăud la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.